Vesti din India – Nicu si Magda Z.

Dragii noștri,

Vrem să vă împărtășim câteva noutăți despre noi și lucrarea de aici. Totodată vă mulțumim celor care ne purtați în inimă și susțineți lucrarea la care am fost chemați, fie prin rugăciune, fie financiar. Dorim ca Tatăl ceresc să vă binecuvinteze în fiecare aspect al vieții dumneavoastră.
Așa cum v-am scris și în scrisoarea precedentă, a trebuiit să plec pentru două săptămâni la două școli de mi*s*une (YWAM), unde am predat și m-am bucurat de ceea ce Domnul a făcut, atât cu cei din staff, cât și cu studenții.
Prima locația a fost un sat din statul MP, unde am predat un curs despre „Război Spiritual”. Având în vedere că lupta noastră nu este una fizică, ci una spirituală, i-am motivat pe cei din școală să stea în prezența Domnului pentru a fi umpluți de Duhul Sfânt. Așadar, fiecare zi am început-o cu închinare și cu rugăciuni în care am invitat prezența Duhului Sfânt și L-am rugat pe Tatăl ceresc să ne surprindă într-un mod special.

           Pe parcursul acelei sătptămâni, mulți dintre studenți și dintre liderii școlii au experimentat umplerea cu Duhul Sfânt, botezul cu Duhul Sfânt și atingeri speciale ale lui Dumnezeu. Era atâta bucurie în prezența Tatălui, încât studenții nu voiau să se mai oprească din închinare. Mulți dintre ei au fost eliberați de legăturile pe care le aveau fie pe cale generațională (majoritatea venind din familii hinduse) fie prin ușile pe care le-au deschis diavolului.
           În ultima zi, toți au mărturisit de lucrurile pe care Dumnezeu le-a schimat la ei în săptămâna respectivă. Mulți au experimentat o întâlnire unică și personală cu Domnul Isus. Au mărturisit că au fost umpluți de pace, de bucurie și de dragoste, la un nivel la care nu mai experimentaseră niciodată înainte. Unii au simțit unde de curent în trupurile lor, alții tresăltau de bucurie, iar alții plângeau de bucurie în prezența Tatălui. Mulți dintre ei au văzut în duhul lor imagini cu Domnul Isus spunându-le cât de mult îi iubește. Și, ca un răspuns la dragostea Tatălui pentru ei, închinarea lor s-a transformat radical. Dacă înainte se închinau că așa trebuie, acum se închină ca un răspuns la dragostea Tatălui. A fost un timp cu adevărat special. Nu putem decât să Îl onorăm pe Tatăl ceresc pentru ceea ce ne-a oferit!
A doua locație unde am predat a fost orașul Puri. Acesta se găsește în statul Odissa, statul unde în urmă cu câțiva ani au avut loc persecuții despre care s-a auzit în toată lumea. Creștinii au fost bătuți și omorâți, iar cei care au scăpat, fugeau noaptea prin junglă pentru a nu fi găsiți de cei care îi persecutau. Chiar și hindușii care îi ajutau pe creștini să scape erau bătuți dacă se afla de ei. Acum lucrurile s-au stabilizat oarecum în zonă, dar nu suficient de mult încât să îți poți practica liber credința în Hristos.
Orașul Puri este cunoscut ca o fortăreață a lumii spirituale hinduse. Este un oraș plin de temple, în care muribunzii își așteaptă sfârșitul pentru a putea fi purificați la moartea lor. De asemenea, activitatea creștină este foarte redusă în acest oraș, din cauza hindușilor radicali care nu vor creștini prin preajmă.
           În acest oraș, începând de anul trecut, o echipă de tineri, majoritatea provenind din zonele în care a fost persecuția, au pionerat prima bază m*s*onară și au început o școală TPM. Cu toate că au întâmpinat multe probleme, Dumnezeu a fost și este de partea lor în lucrarea aceasta. La această școală am fost chemat să predau un curs despre „Lucrarea Duhului Sfânt”.
La fel ca în orice loc în care sunt chemat să predau vreun curs, îmi place să încep ziua cu închinare și să-L invit pe Duhul Sfânt să lucreze cum dorește El. Mai important decât cursul pe care îl predau este ca Duhul Sfânt să ne reveleze cine este El. Așadar, atât studenții,cât și liderii școlii au putut experimena nu doar învățătura despre Duhul Sfânt, dar și prezența Sa în mijlocul nostru. Mulți dintre ei au fost umpluți și botezați cu Duhul Sfânt, iar până în ultima zi fiecare și-a descoperit darurile pe care Duhul Sfânt li le-a dat.
           Printre mărturisirile lor a fost că viața lor s-a schimbat radical, că au fost umpluți de Duhul Sfânt, au primit daruri spirituale și că acum pot auzi vocea lui Dumnezeu.
Una dintre liderii școlii este și Madhu. Ea a fost și persoana care m-a tradus din engleză în hindi pe parcursul acelei săptămâni. Când i-am motivat să stea și să asculte vocea lui Dumnezeu, ea a fost prima care a vrut să mărturisească ce a văzut în duhul ei. Cu lacrimi în ochi, cu fericire și uimire pe fața mi-a zis: „L-am văzut pe Dumnezeu în fața mea. Mi-a pus o coroniță pe cap, mi-a zis că mă iubește și că sunt foarte prețioasă pentru El, iar pe urmă M-a îmbrățișat. Toată viața m-am rugat ca Dumnezeu să imi dea o îmbrățișare sau să mă lase pe mine să-L îmbrățișez. Iar acum M-a îmbrațișat.” A fost prima dată când Madhu a ascultat vocea Tatălui.
           Prin toate acestea Îi dăm slavă Domnului Isus pentru tot ce a făcut. Totul se datorează Lui. El merită toată gloria pentru aceasta.
În final, ne rugăm ca Dumnezeu să ne țină în voia Sa și să ne dea tot mai multe revelații pentru a fi și mai eficienți în vederea extinderii Împărăției Lui.

Vă dorim multă binecuvântare din partea Tatălui ceresc!

Nicu & Magda Z.

This entry was posted in India, Misiune and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *